Cititul poate fi o aventură. Cititul este ca o cursă cu roller coaster-ul în care surprizele și amalgamul de emoții creează combinația perfectă.
Și atunci, când ai toate astea, cum să nu prețuiești cartea?
Cum să n-o îngrijești și să n-o păstrezi la loc de cinste?
Cartea adună trăirile și gândurile celui care-i dă viață – autorul ei.
Apoi își dă întâlnire cu traducători, redactori, graficieni, tipografi, librari…
Drumul este atât de lung…
Vorbim astăzi despre traducători, pentru că este ziua lor!
Vorbim despre oamenii care țes poveștile în limba în care visează, dându-le viață după propriile simțiri.
Îmi permit să spun că o carte are doi creatori – scriitorul și traducătorul.
Viața fiecărei cărți stă în mâinile traducătorului și doar el este capabil să citească în sufletul scriitorului fără a-l fi întâlnit, poate, vreodată. El este cel care scrijelește fiecare cuvânt, dându-i rost și greutate.
Traducătorul este voiajorul care poposește mereu pe un alt tărâm. El scrie și rescrie, așterne pagini, le recitește și simte nevoia s-o ia de la capăt, înarmându-se cu răbdare, disciplină, perseverență și… o doză mare de PASIUNE.
Fără traducători, omenirea nu i-ar fi cunoscut pe marii autori ai lumii, nu-i așa?
LA MULȚI ANI, DRAGI TRADUCĂTORI!
I-am invitat la confesiuni pe câțiva dintre traducătorii noștri și le mulțumim nespus că au acceptat invitația de a ne spune câteva cuvinte despre ce înseamnă pentru ei A FI TRADUCĂTOR.
Mi-a plăcut să traduc de când mă știu. Am și acum cărțile de povești și romanele în limba engleză din școala primară, în care sunt subliniate cuvintele necunoscute. Primele cărticele traduse și publicate au fost cărți-în-dar, cu citate, dar adevărata piatră de hotar a fost traducerea romanului de debut al Ceceliei Ahern, apărut în România în urmă cu cincisprezece ani. De atunci am tradus încă vreo zece romane și cam tot pe atâtea cărți de non-ficțiune. De câțiva ani sunt agent literar și traduc multe cărticele pentru copii, mai ales din germană. Mi-am transformat pasiunea în profesie.
Marilena Iovu
Pentru mine, a traduce nu este o meserie. Meseria mea de bază este alta. Traducerile sunt o pasiune, o dependență, chiar. Am tradus cărți pentru adulți, pentru adolescenți, ficțiune și non-ficțiune, dar în ultimii ani m-am specializat pe cărțile ilustrate pentru copii. După fiecare traducere dificilă – și mai ales la cele cu încărcătură emoțională, cum sunt cele despre Holocaust, de exemplu, sau cele despre iubirea de sine – fie din limba germană, fie din engleză, îmi spun că nu mai iau alta, și apoi mă trezesc că am zis ”da” uneia noi și am acceptat o nouă provocare. Satisfacțiile sunt enorme: de la descoperirea unei cărți deosebite înaintea tuturor, la faptul că eu sunt aceea care o redă în limba română și până la cuvintele frumoase pe care le primesc uneori de la cititorii care îmi recunosc numele pe carte. Recent am aniversat 100 de cărți traduse și, cum presimt că nu mă voi opri prea curând, sper să aniversez și mai mult de atât.
La mulți ani tuturor traducătorilor de pretutindeni!
Laura Frunză
Traduc de 20 de ani – este activitatea care îmi aduce cea mai mare plăcere și cea mai complexă mulțumire. Prin traduceri am impresia că las ceva în urma mea, ceva concret și util celorlalți, ceva care va rămâne lumii generații de acum înainte. Traducerea îmi satisface și nevoia de independență: când traduc, sunt doar eu cu textul și nu depind de nimeni altcineva ca să fac o treabă bună. Când traduc, simt că explorez teritorii noi, că învăț lucruri pentru mine, dar și că „deschid drumul” pentru alții.
Nicoleta Dascălu
Relația mea cu traducerile a început prin facultate. Le-am încercat atunci pe toate, traduceri scrise și interpretariat, simultane ori consecutive, traduceri de specialitate sau nu. Dintre toate, cel mai mult mi-au plăcut traducerile literare, m-a cucerit felul în care ți se dezvăluie un text atunci când încerci să-l traduci, profunzimile lui și nuanțele neașteptate, nenumăratele moduri în care îl poți reda tu, ca traducător. Simțeam cu adevărat o forță creatoare când rescriam în altă limbă un text literar – poate de aceea m-am și apucat de scris mai târziu.
Acum jobul meu este altul, de profesor, îi învăț pe alții să iubească limba germană. Însă mi-am păstrat dragostea pentru traduceri până azi, când mai traduc uneori, de plăcere, cărți care mi se lipesc de suflet.
Mara Wagner
Drumul meu ca traducător literar a început din interior. În sensul că am început să traduc pentru addendă, pasaje din cărțile pe care le-am folosit în teza mea de doctorat. Apoi, sistematic, la Muzeul Național al Literaturii Române, unde o mare parte a timpului mi-am petrecut-o în arhiva corespondenței internaționale a lui Ion Caraion (cu Elias Canetti, Roland Barthes, Jean-Paul Sartre, Giuseppe Ungaretti etc.). Primele cărți pe care le-am tradus (unu sau două volume pe an) au fost ca un fel de trufe, de daruri de care mă bucuram pe apucate după programul de la arhive sau din expoziție, de cele mai multe ori în weekenduri.
Într-un an, mi-am petrecut concediul de vară traducând o carte. Cu timpul, pasiunea s-a preschimbat în meserie și ocupație full time. Cred și acum cu tărie că ea m-a ales pe mine în aceeași măsură în care eu am ales-o pe ea. De Editura Corint mă leagă cea mai lungă și mai fructuoasă colaborare ca traducător literar. Până acum am adus împreună cititorilor literatură pentru copii, literatură pentru adolescenți, ficțiune istorică și thrillere.
Și sunt convinsă că abia am început! The best is yet to come!
Loredana Voicilă
Pentru mine, a fi traducător înseamnă a avea acces, prin fiecare carte tradusă, la o lume complet nouă în care trebuie să pășești nu ca un simplu vizitator, ci înarmat cu niște instrumente care te vor ajuta să o descrii cât mai bine cititorului: inspirație, creativitate, răbdare, bagaj de cunoștințe, capacitate de efort prelungit, răbdare din nou, inspirație din nou :), curiozitate și plăcerea de a dezlega „rebusuri”.
Am tradus prima carte acum vreo 8 ani, după ce lucrasem deja în câteva departamente de editură și fusesem, pe rând, om de marketing, redactor, project manager. Era, de fapt, o jumătate de carte – mai precis, jumătate dintr-un dicționar de sociologie. Sărind din definiție în definiție, mă gândeam ce fain ar fi să traduc beletristică, pentru că acolo trebuie să dai glas unor personaje, să le intuiești tonul vocii și să derulezi, pe ecranul minții, un film care să respecte cât mai fidel indicațiile scriitorului-regizor, dar în același timp să „sune” cât mai bine pentru publicul care-l va viziona.
Primul „lungmetraj” mai serios a venit chiar de la editura Corint – o carte voluminoasă și foarte frumoasă, adresată copiilor pasionați de povești cu elemente fantasy: Misterul din Hanul Pungașilor. Lucrând la ea, mi-am dat seama că nu mă voi putea despărți niciodată de meseria de traducător.
Cătălin Georgescu
Este adevărat că un bun scriitor care cunoaște temeinic o limbă străină are șanse mari să fie un traducător reușit, fiindcă o cunoaștere profundă, personală, a limbii în care traduci, este mult mai importantă decât cunoașterea limbii sursă, din care traduci. În același timp, este adevărat că mulți traducători iscusiți nu au darul scrierii creative – ei sunt, însă, artizani ai cuvântului. Pentru acest meseriaș și artist, pe care l-am putea asemui cu anluminatorul, artizan responsabil cu ornarea manuscriselor medievale (pe care le-am putea numi cópii-unicat ale unui text), oportunitatea de a traduce un text este aceea de a deveni coautor. Prin aceasta, traducătorul devine scriitor, nu puțin lucru pentru acei traducători, printre care mă număr, care, poate, nu au altă speranță de a își vedea numele pe coperta unei cărți.
Cred că sentimentul de posedare a textului de tradus este cel care explică senzația de dependență pe care traducătorul o are când, în ciuda programului încărcat și a nevoii de a își limpezi mintea după ultimul volum tradus, acceptă fără a sta mult pe gânduri următorul volum. Textele-cult au întotdeauna cititori care le cunosc pe dinafară, mai bine decât scriitor și traducător. Cred, însă, că pentru majoritatea textelor traduse, putem spune că traducătorul este și cel mai atent cititor.
Nu mă îndoiesc că voi continua să traduc fiindcă am bucuria muncii materializate în volumul pe care ajung, în sfârșit, să îl răsfoiesc, și fiindcă pot spune: Eu am tradus această carte! Desigur, un volum tradus are și alți artizani, mai mult sau mai puțin ascunși, care trebuie prețuiți: coordonatorul colecției, care găsește și achiziționează drepturile asupra textului, redactorul și corectorul, care își lasă amprenta confirmând expresiile: Patru ochi văd mai bine decât doi, două minți gândesc mai bine decât una.
Ștefan Mălaimare
„Cred că cea mai grea misiune a unui traducător este contestarea celebrei expresii Traduttore, Traditore! Mai importante decât redarea cu exactitate a textului sunt dibuirea stilului scriitorului și folosirea expresiilor care redau culoarea și conținutul acestui stil. Eu unul am început prin 1980 cu traducerea unor poezii în revistele culturale de atunci: România Literară, Contemporanul, Luceafărul, Tomis. Cred că poeziile sunt cel mai greu de tradus și am început cu greul pentru că acest lucru te mobilizează cel mai bine și-ți folosește cel mai intens resursele și talentul. Am trecut apoi la Mary Shelley, Frankenstein, care a fost, să zic așa, piatra de încercare, iar de aici la alte peste o sută de titluri de la cărți pentru copii și tineret, la lucrări științifice.
A traduce nu este un lucru ușor și implică mult mai mult decât simpla transpunere a unor cuvinte dintr-o limbă într-alta. Unui traducător i se cere nu numai cunoașterea limbii și a secretelor ei, ci, în aceeași măsură, cultură generală și cunoașterea în profunzime a topicii. Și chiar și atunci apar probleme inerente specifice limbii care pot duce la interpretări diferite și la multe greșeli crase, care-l pot transforma într-un… traditore!
Într-un cuvânt, un bun traducător este în primul rând un bun scriitor.”
Sorin Petrescu
Am început să traduc cărți oarecum întâmplător, în sensul că nu am visat să fac asta. Visul meu a fost să scriu. Am lucrat mulți ani în presa scrisă, iar prin 2009 sau 2010 (cred) am simțit că nu mai pot să fac asta, din motive diverse. Dar m-am trezit că nu știu să fac altceva, tot ce lucrasem până atunci se învârtise în jurul scrisului, într-un fel sau altul.
Am încercat să înțeleg cum funcționează povestea cu traducerile de carte, iar mai târziu am deschis ușile unor mari edituri din România. Am întâlnit oameni minunați care mi-au acordat încredere și sprijin, motiv pentru care le mulțumesc nespus.
Îmi doresc să fac asta în continuare, pentru că îmi place foarte mult. Un traducător este și el un scriitor. Într-un fel sau altul, el este cel care dă viață unei cărți, chiar dacă doar o repovestește. El este primul care o spune în limba română. Și există atâtea nuanțe ale acestei repovestiri, atâtea feluri în care poți face ca o poveste să sune minunat sau să o distrugi…
Dorina Tătăran
❤