Poți spune despre unele cărți că sunt nemuritoare, că au forța de a lăsa amprente pe suflet, pentru că lângă ele au rezonat atâtea suflete de copil, ani la rând.
Fiecare dintre ele înseamnă, poate, mai mult decât o carte.
Poate am cuprins în această filă virtuală doar o mică parte dintre ele, însă, cu siguranță, alegerile făcute îi vor ajuta pe cei Mici să ajungă oameni Mari.
Tezaurul cu povești
O carte clasică situată în afara timpului, reprezentând un CADOU IDEAL și aducând fericire unei noi generații de iubitori de povești! Ce bucurie mai mare îi poți oferi copilului tău decât această întâlnire cu cele mai îndrăgite personaje strânse laolaltă sub adăpostul aceleiași coperte?
Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Scufița-Roșie, Bucle de Aur și cei trei urși, Prințul Broscoi sau Barbă-Albastră sunt doar câteva dintre personajele care-l vor încânta pe micuțul tău în această lume captivantă a poveștilor, în care se împletesc deopotrivă visul, magia și suspansul.
Basme și povești românești
Au fost odată multe basme și povești românești, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti și nu s-ar tot povesti, iar unele dintre ele, cele mai frumoase, nu s-ar aduna într-o carte…
Și, într-o zi, s-au adunat sub același acoperiș ca să fie citite de toți copiii, mici și mari, cuminți și nu prea, cum era și băiatul din povestea pepenelui uriaș, care le înflorea mai ceva ca baronul Münchausen. Și să se închipuie fie vreun viteaz fecior de împărat, fie vreo frumoasă fiică de împărat care trebuie scăpată din ghearele unui zmeu… Ori pur și simplu să se înveselească pe seama pățaniilor unor personaje precum Ivan Turbincă și Păcală.
Basme și povești mai vechi ori mai noi, care, datorită ilustrațiilor create de Diana Tivu, niciodată nu își vor pierde farmecul și niciodată nu vor înceta să stârnească jocul imaginației.
Citește aici un articol dedicat Dianei Tivu, cel mai de seamă ilustrator român din portofoliul nostru:
Grimm, Andersen sau Hauff… autori ai unor povești care au încântat atâtea generații
Poveștile copilăriei înseamnă vis, magie, suspans.
Povești care și-au pus amprenta asupra noastră, asupra aspirațiilor noastre de atunci.
Povești pe care ni le spuneau cei mari înainte de a merge la culcare, pe care le ascultam iarna, la gura sobei, sau în arșița verii, la umbra unui copac.
Povești care au fost ecranizate sau transpuse pe muzică de balet și au forța de a te purta într-un univers fascinant, într-o lume în care e atât de bine să evadezi uneori.
Haideți să ne învățăm copiii să iubească poveștile și cărțile!
Haideți să-i învățăm să creadă în povești!
Minunatele povești ale lui Bondărel
Un personaj care a pătruns atât de ușor în sufletele copiilor și i-a făcut să înțeleagă, prin drăgălășenia și istețimea lui, cum stau lucrurile cu încrederea, curajul, ambiția și adevăratele prietenii.
Bondărel este micuțul permanent curios, care adoră să exploreze și să trăiască bucuria descoperirii. Cea mai mare recompensă vine întotdeauna din admirația și sprijinul primite de la persoanele dragi.
Poveștile fascinante ale unor genii, pe înțelesul copiilor
Din seria lui Kuhlmann, copilul tău va învăța să-și depășească limitele, să-și planifice lucrurile pas cu pas, cu perseverență, disciplină și dedicare.
E atât de important să ne învățăm copiii să viseze, să aibă aspirații, idealuri, năzuințe!
E atât de important să le antrenăm permanent capacitatea de a vrea să facă lucruri, să-i ajutăm să înțeleagă că totul este posibil, fără a-i opri sau a le pune bariere!
În fond, deciziile noastre influențează ce fel de copil creștem.
ORICE VIS POATE PRINDE ARIPI! Și cel mai elocvent exemplu sunt poveștile acestui șoricel inteligent, ambițios și mare devorator de cărți.
Kuhlmann scrie pentru copiii curioși, pentru cei care-și doresc să descopere, să exploreze, să afle povestea din spatele fiecărui obiect din jur.




Primele mele versuri, poezii și cântecele
O carte ilustrată cu atâta măiestrie de Walter Riess – unul dintre cei mai importanţi ilustratori de carte din România – ce reuneşte versuri, poezii şi cântecele cunoscute de cei mai mulţi dintre noi, părinţi sau bunici. Cele mai frumoase dintre ele sunt adunate sub acoperișul aceleiași coperte, fiind numai bune de împărtăşit cu copiii de peste 2 ani.
Ele fac parte din moştenirea noastră, ne-au fost spuse de către bunici, părinţi sau le-am învăţat la grădiniţă.
Acum, este timpul să le redescoperiţi şi să le transmiteţi mai departe, bucurându-vă împreună cu copiii voştri de magia fiecărei pagini.

Isteț de mic! Pregătirea preșcolarului. Toate cunoștințele necesare
Pentru un start bun în viață, educația copilului trebuie să înceapă încă de timpuriu.
Trebuie să avem permanent niște „ași în mânecă”, și anume activități distractive, educative și de dezvoltare personală cu care să le umplem celor mici timpul.
Seria ISTEȚ DE MIC ocupă un loc de cinste în rândul micuților.
Fiecare titlu cuprinde:
• 88 de fișe simple și distractive, concepute pentru a facilita un proces de învățare interactiv, prin joc și amuzament
• peste 116 de autocolante, cu ilustrații atractive și teme amuzante, care îl încurajează și îl stimulează pe copil
• un poster detașabil, care poate fi afișat în camera copilului, pentru a-l ajuta să învețe alfabetul și să-și îmbogățească vocabularul
• o mică povestioară, la finalul cărții, pentru a folosi vocabularul prezentat în poster și a lipi alte autocolante
O serie extrem de utilă pentru cei micuți, care-i ajută să se dezvolte și să le aprindă scânteia curiozității.



Bunele maniere pentru copii în 365 de zile
E nevoie de timp și de răbdare pentru a învăța un copil ce înseamnă bunele maniere.
Cu siguranță cartea aceasta este un instrument la îndemână și o investiție utilă pentru viitorul copilului tău.
Expresia „a avea cei șapte ani de acasă” nu este întâmplătoare. Studiile au demonstrat că aceasta este perioada în care copiii asimilează cel mai bine informația, formându-și astfel deprinderi fundamentale.
Așadar, învaţă-l pe copilul tău o manieră pe zi şi, până la sfârşitul anului, acesta va şti, printre multe altele: cum trebuie să se comporte atunci când se află într-o vizită, ce implică eticheta, cum să transmită mulţumiri, cum se cuvine să primească un cadou sau să facă un compliment. Important de știut, pentru noi, părinții, că autoarea tratează și problema comunicării digitale, care cel mai adesea ne scapă de sub control.
Enciclopedia pentru copii
Copiii adoră enciclopediile, pentru că se pliază perfect pe dorința lor de a afla, de a ști, de a descoperi, pe curiozitatea lor înnăscută. Enciclopediile, cu ilustrațiile lor fascinante, dau viață informațiilor de tot soiul și le aduc mai aproape de mintea și de sufletul celor mici.
Întrebări car ne incită chiar și pe noi, oamenii mari, își găsesc răspunsul în paginile unor astfel de cărți.
Cum se calculează înălțimea unui munte? Cât trăiește un păianjen? Cum a murit Cleopatra? Ce ascundea mormântul lui Tutankhamon? Cum a ajuns hârtia în Occident? De ce sângele are culoarea roşie? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se regăsesc în Enciclopedia pentru copii.
Așadar, dacă ai un copil care-și dorește să exploreze lumea până în cele mai mici detalii, atunci această enciclopedie îi poate oferi răspuns la toate întrebările lui.
Prezentată într-o manieră prietenoasă și atrăgătoare, Enciclopedia pentru copii este un instrument util în biblioteca oricărui școlar, dar și a cadrelor didactice.

Lămâi, cărți și prieteni
Titlul face parte in colecția Smart Age, o colecție adresată copiilor care au crescut îndeajuns de mari ca să abordeze subiecte mari și să exploreze lumea care-i așteaptă, lumea reală. Cu umor, empatie, sensibilitate, înțelepciune și istețime.
„Lămâi, cărți și prieteni” rămâne una dintre vedetele colecției și este despre locul preferat în care, la un moment dat, fiecare dintre noi simte nevoia să evadeze. Evadăm pentru a uita, pentru a ne vindeca, pentru a ne accepta.
Viața e plină de suișuri și coborâșuri, iar uneori simțim nevoia să ne izolăm în propria carapace. Reușim să ne arătăm din nou lumii doar atunci când ne recunoaștem suferința și fricile. Îi atragem pe cei pe care ne este menit să-i întâlnim, iar resursele și sprijinul de care avem nevoie încep să se materializeze.
Da, sunt lucruri pe care le învățăm de la Calypso, personajul principal al cărții, o fetiță de doar zece ani pe care o iubești din prima clipă.

Sper ca printre TITLURILE CARE S-AU ÎNCĂPĂȚÂNAT SĂ RĂMÂNĂ ÎN TOP să găsești și tu un TITLU DE TOP (sau mai multe) care să-l fascineze pe copilul tău.
Nu înceta să hoinărești alături de cel mic în lumea minunată a ?!