Poveștile lor – dovada clară a legăturii directe dintre citit şi dezvoltarea imaginaţiei, a încrederii în sine, a capacităţii de exprimare şi a vocabularului.
Lectură plăcută!

Începutul poveștii ne găsește de această dată pe toți prinși la înghesuială, amenințați cu tortura și chiar cu moartea. Toți patru eram ținuți prizonieri de ticălosul și maleficul Dionysus Streckting, de slugile sale smiorcăite și de dulăul lui, a cărui respirație mirosea tot timpul a pastramă de vită. Bineînțeles că situația ingrată în care ne aflam ne-a adus pe noi, gemenii, în situația de a ne certa din nou. Nici nu mai știu a câta tiradă mai este. Am pierdut numărul.

– Cum am intrat în buclucul ăsta?
– Stai liniștită, o să explică asta mai târziu.
– Nu crezi că ar fi trebuit să începi cu asta? am întrebat eu, contrariată fiind.
– Ca artistă, ești groaznic lipsită de imaginație.
– Iar tu, ca scriitor, ești un incult.
– Asta nu înseamnă că nu pot să scriu.
– Ba, e clar că nu poți să scrii. Nimeni nu începe o poveste de la jumătate.
– Mai termină odată…Cearta noastră nu ne va aduce nimic bun, ba, din contră, ne va afunda și mai mult în incertitudine și disperare.
– Copilașilor, să știți de la mine că sunt diabolic, sunt rău până în măduva oaselor.
– Știu că ești un infam un ticălos care se hrănește tot timpul cu suferința celorlalți. Eu nu înțeleg de ce ne ții captivi. Ce urmărești să obții de la noi?
– Spuneți-mi unde este harta comorii și poate că o să vă ofer câteva detalii prețioase pe care le cunosc despre tatăl vostru.
– Te rog frumos să nu ne șantajezi. Pentru ce îți trebuie harta? Ca să furi tezaurul misterios din Orașul Interzis?
– Oooo, ai pus punctul pe i.
– Nu-ți vom da nimic și nici nu-ți vom spune nimic, chiar dacă va fi să nu ieșim vii din această închisoare.
– Curajoși copii…chiar mă uimiți.

Din câte se părea, bănuielile noastre cu privire la tata s-ar putea adeveri. Nu căzuse de la bordul navei noastre, în timpul unei furtuni tropicale care ne prinsese pe lângă coasta Insulelor Cayman. Nu se înecase și nici nu fusese atacat de rechini. Între timp, mama, care se afla reținută de pirați în insula Cipru, a contactat trupele speciale CIA pentru a ne elibera din această închisoare. Prietenii spioni au trimis niște elicoptere și i-au capturat pe răufăcători și ne-au eliberat. Odată eliberați, am plecat la bordul corabiei noastre, Rătăcita, spre China, destinația Orașul Interzis – Tezaurul Misterios. Fără găsirea acestei comori, nu am fi putut să-i salvăm pe părinții noștri.

Vremea era splendidă…totul era înconjurat de liniște și de frumusețe naturală. Briza oceanului ne alinta privirile și ne conducea spre marea aventură asiatică…. După mai multe săptămâni de explorări și de luptă cu oceanul, am ajuns în sfârșit în Orașul Interzis, acest templu al culturii asiatice păstrate de atâtea veacuri, dar și un loc obscur, enigmatic, plin de multe necunoscute…Una dintre aceste necunoscute era tocmai acest tezaur misterios, ascuns într-un pământ străin de cultura și tradiția europeană. China este o țară incredibilă. Clădiri noi apar precum ciupercile după ploaie. E o mare efervescență în materii de modernitate și inovații. Economia este în plin avânt și se vede cu ochiul liber că este o superputere a secolului al XXI-lea.

După o scurtă plimbare prin Beijing, ne-am dus să discutăm cu Ministrul Culturii. Biroul acestuia era impunător, un tablou care înfățișa Marele Zid Chinezesc atârna pe Zidul absolut banal din biroul său. Aveam la noi cele două vaze Ming pe care le-am predat solemn Republicii Populare Chineze în cadrul unei scurte ceremonii, cu promisiunea din partea acestuia de a ne ajuta în găsirea Tezaurului misterios. Am plecat repede la hotel și am consultat din nou harta comorilor. Am descoperit câteva indicii, mi le-am notat în agendă și, împreună cu frații mei, am zbughit-o spre centrul vechi al Orașului Interzis. Acolo se află vechea bibliotecă națională, conservată de secole. Tezaurul ar fi trebuit să fie în apropierea bibliotecii, la subsolul micii tipografii de lângă Turnul cu ceas. Am mers repede acolo și cu ajutorul târnăcopului și a unei tesle am făcut săpături, până am dat de două cufere prăfuite, uitate de timp și de vreme.

Am deschis cuferele și am fost impresionați să găsim comoara de mult ascunsă a poporului chinez. Odată comoara recuperată, am cedat-o unui muzeu care se ocupă cu tezaurele pierdute ale omenirii.