fbpx

Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 100 RON.

Urmărește-ne pe

Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 100 RON.

-50%

Cuore

Autor:
 

13.75lei

Vârstă: +10 ani

O capodoperă a literaturii pentru copii.

Răsfoiește cartea

Apărut în 1886, Cuore este considerat o capodoperă a literaturii pentru copii. Romanul s-a bucurat de un imens succes, dovedit de faptul că, în același an, s-au tipărit patruzeci de ediții, apoi a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi.

Cartea are o puternică amprentă educativ-pedagogică și a fost foarte apreciată de public, copii și părinți deopotrivă, pentru bogăția personajelor, a întâmplărilor narate, a sentimentelor dezvăluite, a trăirilor intense.

Cuore este romanul-jurnal al elevului Enrico Bottini care povestește numeroase episoade din viața lui și își prezintă pe larg colegii și învățătorul.

Romanul are trei părți distincte: jurnalul propriu-zis al lui Enrico, scrisorile părinților și singura scrisoare a surorii sale precum și povestirile lunare dictate de învățător.

Cuore îndeamnă la cunoașterea prin experiență, cultivă sociabilitatea, conștiința de sine, cinstea, comportarea civilizată.

Traducător

Geta Popescu

Data apariției

iulie 2020

Copertă

Softcover

Număr de pagini

304

Format

13 x 20 cm

ISBN

9786067939187

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugă o recenzie