fbpx

Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 150 RON.

Urmărește-ne pe

Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 150 RON.

Blog

Pentru cei mici, poveștile înseamnă nu doar emoție, mister și fascinație, ci și un mod de a descoperi lumea și de a crește frumos. Poveștile îi transpun în acel univers magic și plin de culoare pe care ei îl îndrăgesc atât de mult.

Împărtășește-i copilului tău povești educative care să-l influențeze constructiv, care pot avea o contribuție majoră în evoluția lui, clădindu-i un caracter puternic și oferindu-i soluții cu ajutorul cărora să lupte împotriva obstacolelor de mai târziu.

Din povești, cei mici deprind curajul, cinstea, generozitatea, ambiția, încrederea, prietenia adevărată și multe alte abilități utile în viața de adult.

Citește povești alături de copilul tău seară de seară sau în orice moment al zilei! Cu siguranță va deveni un moment pe care-l va aștepta cu mult interes și va fi el cel care te va chema să citiți împreună.

Dacă cel mic îndrăgește poveștile, găsești mai jos câteva recomandări, o mică parte din titlurile pe care micii noștri cititori le îndrăgesc nespus.

Iar dacă nu-ți sunt suficiente, accesează butonul în spatele căruia sunt adăpostite cele mai frumoase povești ilustrate.

Cele mai frumoase povești de Wilhelm Hauff

Hauff a creat o lume încărcată de magie, populată de califi înțelepți, de pitici haioși sau de negustori iscusiți. Între copertele acestei cărți s-au adăpostit personaje pline de mister precum Califul Barză, Muc cel Mic sau piticul Nas-Lung.

Poveștile lui Hauff cuceresc cititorii prin spiritul de aventură, prin schimbările neașteptate de destine, printr-o inegalabilă artă a povestirii, precum și prin fantezie și umor, rămânând până în zilele noastre veritabile comori.

Până și monștrii se spală pe dinți

Până și monștrii se spală pe dinți nu este doar o poveste! Este cel mai simplu și mai plăcut mod de a-l împrieteni pe micuțul tău atât cu pasta și cu periuța de dinți, cât și cu medicul stomatolog.

Fetiței din poveste nu-i plăcea deloc să se spele pe dinți. Pur și simplu refuza să o facă. Inutil. Plictisitor, spunea ea. Noroc cu acei monstruleți (deloc periculoși, de altfel) de la care fetița învață, în sfârșit, cât este de importantă igiena orală.

Transformă-te din cititor în actor și sigur îl vei face pe prichindelul tău să aibă grijă de dințișori!

Bondărel și timpul 

Bondărel este deja prietenul celor mici. Au învățat atât de multe de la el – ce înseamnă prietenia, curajul, încrederea, recunoștința, iar de data aceasta vor învăța cât de prețios este timpul și cât de important este să-l folosești eficient.

În această poveste delicioasă micul Bondărel așteaptă sosirea bunicii Bondărescu, dar pentru că trenul întârzie, el devine din ce în ce mai nerăbdător și începe să-și pună o mulțime de întrebări: Cât mai durează? Cum se face că timpul trece uneori atât de repede, iar alteori atât de încet? Ce înseamnă să ai prea puțin timp?

Află împreună cu micuțul tău dacă îndrăgitul Bondărel va găsi răspuns la toate aceste întrebări care îl frământă.

Bine ai venit acasă, Bruno!

Povestea lui Bruno va fi de-a dreptul un răsfăț pentru micuțul tău și, cu siguranță, una dintre cărțile pe care își va dori să i-o citești de nenumărate ori. Nu-l refuza! Vei vedea că va ajunge să memoreze acele versuri delicioase și, probabil, să-și creeze propriile povești pe baza fiecărei ilustrații.

Bruno îl invită pe puiul tău în căsuțele ingenioase ale celor mai îndrăgite animăluțe, într-un tablou plin de culoare și detaliu.

Căsuțele ascunse în zăpadă ale ursuleților-polari, căsuțele din paie ale șoriceilor-de-câmp, locuințele maiestuoase ale termitelor, toate se pot transforma într-un adevărat spectacol înainte de culcare.

Șoriceii Doamnei Marlowe

Ilustrații fascinante, personaje gata parcă să iasă din paginile cărții, o pisică amabilă care ascunde un mare secret. Ce poate fi mai frumos pentru micii iubitori de pisicuțe?

Însă doamna Marlowe este o pisică specială. Ea găzduiește pe ascuns o familie de șoricei cărora le poartă de grijă cum doar o pisică extrem de responsabilă o poate face – le pregătește de mâncare, le croșetează hăinuțe și le citește povești seara. Atipic pentru o pisică, nu-i așa?

Edison. Misterul comorii dispărute

Cum să nu îl fascineze pe micuțul tău o poveste atât de ingenioasă, presărată cu ilustrații de excepție? Cum să nu fie fericit că-l poate cunoaște pe cel mai curajos, inteligent și perseverent șoricel?

Doar un șoricel atât de isteț poate realiza invenții mărețe, nu-i așa?

Oferă-i celui mic povestea a doi prieteni neobișnuiți ce construiesc un vas cu care vor să coboare pe fundul oceanului pentru a găsi o comoară dispărută. Va fi fascinat să afle că ceea ce descoperă cei doi este cu mult mai uimitor decât se așteaptă ei.

Tezaurul cu povești

Ce bucurie mai mare îi poți oferi copilului tău decât această întâlnire cu cele mai îndrăgite personaje din povești, strânse laolaltă sub adăpostul aceleiași coperte?

 Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Scufița-Roșie, Bucle de Aur și cei trei urși,  Prințul Broscoi sau Barbă-Albastră sunt doar câteva dintre personajele care-l vor încânta pe micuțul tău în această lume captivantă a poveștilor, în care se împletesc deopotrivă visul, magia și suspansul.

Cum să scrii o carte de aventuri

Dacă ai un copil cu vârsta de peste 8 ani, iubitor de povești și de lectură, sugerează-i să scrie chiar EL propria poveste, propria carte.

Cu puțină imaginație și un vocabular bogat poate porni în prima sa aventură a scrisului. Trebuie să aleagă mai întâi personajele, acțiunea și locul de desfășurare. Personajele trebuie să fie interesante și credibile, să capteze imaginația cititorului. Nu e nevoie să spună totul despre ele, dar cu cât se știe mai mult despre ele, cu atât vor fi mai convingătoare. Fie că se desfășoară în lumea reală, fie că se petrece într-un regat imaginar, povestea trebuie să aibă un început, un cuprins și o încheiere.

Dacă are nevoie de mai multe idei, sugestii sau de un plan de bătaie îți recomand să accesezi butonul de mai jos.

Și dacă într-o zi munca lui va prinde contur și îți vei da seama că ai lângă tine un mic scriitor, nu ezita să ne trimiți lucrarea lui pe adresa de e-mail roxana.geanta@edituracorint.ro.

Poate, cine știe, într-o zi va fi așezată la loc de cinste, pe raftul unei librării.

Lasă un răspuns