Încercăm, atât cât putem, să descoperim și să promovăm copii care iubesc lectura, iubesc să scrie, copii care au transformat lumea cărților într-o lume doar a lor, pentru că acolo simt ei că se regăsesc pe deplin. Deși a fost un an greu pentru noi toți, consider că cei mici s-au apropiat de CARTE mai mult ca niciodată. Și vă mulțumim că ne-ați lăsat să-i descoperim, să-i cunoaștem, să-i încurajăm! Sunt atât de mulți copii cu aptitudini creatoare, înzestrați cu veleități artistice la rang înalt, copii cu o gândire outside the box, care vor să se exprime și să-și împărtășească ideile și talentul. Și noi le suntem aproape!
În urma unei simple postări pe pagina noastră de Facebook, în care le sugeram să inventeze o poveste pe baza unei imagini, părinții și copiii s-au pus pe treabă. Și am primit nespus de multe compuneri, care mai de care mai ingenioase, mai pline de umor și de originalitate. Ei, mi-a fost greu să aleg un singur câștigător, așa că, mi-am permis și am ales doi. Două fetițe pe care le veți cunoaște și voi.
Încep cu povestea NICIODATĂ să nu spui NICIODATĂ, scrisă de Anastasia Pangrate (10 ani). Anastasia este elevă la Școala nr.20 din Pitești și ne-a impresionat ❤️ mesajul pe care l-a transmis – „Pentru că este bine să fii bun cu ceilalți, a răspuns Șorigelu.”
Citește-i întreaga poveste! Copilul tău va fi impresionat de personajele imaginate de Anastasia – Șorigică, Șorigelu și Șoricelu ?.
NICIODATĂ să nu spui NICIODATĂ, de Anastasia Pangrate
În Șoricești trăiau odată doi prieteni: Șorigică și Șorigelu. Ei s-au cunoscut când erau la grădinița din Șoricești.
Șorigică se juca la groapa de nisip din curte, iar Șorigelu se dădea în leagăn. Șorigică tot făcea găuri adânci în nisip, până când a găsit o hartă mică pe care era un desen cu foarte multe linii curbe și un X roșu în mijloc. Șorigelu s-a apropiat și a luat un pumn de nisip pe care l-a băgat în gură.
– Mmmm, sărat! spune Șorigelu cu gura plină.
– Mă sperii! Vrei să fim prieteni? zise Șorigică speriat, dar fericit că și-a găsit un prieten.
– Ce ai în mână? întrebă Sorigelu.
– Aaa, asta?!… Nu știu! Este un desen ciudat.
– Cred că știu. Poate este o hartă de pirați!
… și începu să facă pe piratul.
– Poate că ai dreptate! Poate chiar este o hartă de pirați.
Atunci a apărut Șoricică, ce fusese atent la conversația lor, și le-a spus:
– Hmm, nu există pirați sau comori. Niciodată! Și chiar dacă ar exista, nu veți reuși să înțelegeți o hartă și să mergeți să luați comoara. Sunteți doar niște șoricei mici și ciudați!
Și plecă să se dea pe tobogan.
Trecură 4 ani de la aceasta discuție și ei tot prieteni erau și încercau să își dea seama unde ar putea fi comoara din harta găsită.
Ți apăru din nou Șoricică, cel care fusese atent la conversația lor, și le spuse:
– Off, v-am spus că niciodată nu veți reuși. Niciodată!
– Stop, spuse pe un ton ambițios Sorigică.
– Nu ne poți spune ce putem și ce nu putem să facem, adăugă Șorigelu.
– Bine, treaba voastră… Voi vă veți face de râs!
Și plecă răzând.
În acea zi studiară mult timp harta, dar, la un moment dat, Șorigică strigă fericit:
– Gata, știu! O, Doamne, nu îmi vine să cred. Chiar știu!
– Hai, spune! Mă faci curios.
– Este pe fundul oceanului aflat la marginea orașului.
– Dar nu avem barcă.
– Am eu o idee, spuse Șorigică, șoptindu-i planul său lui Sorigelu.
S-au dus să ia cel mai mare butoi din oraș și s-au apucat să îl transforme. Au adunat multe obiecte pe care oamenii nu le mai foloseau.
Șorigelu tăie o gaură în butoi, iar Șorigică măsură ca un expert, din priviri, gaura.
Când au terminat, au luat noua lor barcă-submarin și au numit-o Șorinava. S-au învârtit în jurul ei, au admirat-o, s-au urcat în ea și au pilotat 2 zile. Au trecut pe lângă pești colorați, delfini, corali și bărci scufundate, pline de alge.
Harta ducea unde trebuie, pentru că în a treia zi au ajuns pe fundul oceanului, unde harta arăta că este o comoara și au descoperit o ladă veche plină cu bănuți de aur și bijuterii de smarald. Au luat cufărul și au plecat spre casă.
Pe drum s-au întâlnit cu un rechin înfometat care a mușcat din Șorinava și a plecat cu o bucată mare din ea.
– Sorigică, este adevărat ce a spus Șoricică. Niciodată nu vom reuși, a zis Șorigelu trist.
– Ba da! Vom reuși! Vom înota până în oraș.
– Dar ce o să facem cu toată comoara? Va trebui să renunțăm la ea și… am venit degeaba până aici.
– Mai ții minte când ne-a cunoscut, că îți băgai în gură un întreg pumn de nisip?
– Nu îmi mai face poftă, zise Sorigelu. Îmi este foame.
– Nu asta este ideea, a spus Sorigică. Vom lua cât putem din comoară în buzunare, în cască și în gură și vom înota spre casă. Cu siguranță vom reuși.
– Bună idee! Hai repede, rămășițele navei nu mai rezistă mult!
Au făcut așa cum a propus Șorigică și au început să înoate. Un delfin bun i-a văzut și i-a ajutat să ajungă acasă.
Când au ajuns, s-au dus direct la Șoricică și i-au spus:
– Tu spuneai că nu vom reuși dar, poftim, ia un bănuț de aur din comoara noastră, a spus Sorigică.
– Dar eu am fost rău cu voi! Voi de ce sunteți buni cu mine? a întrebat Șoricică.
– Pentru că este bine să fii bun cu ceilalți, a răspuns Sorigelu.
– Prieteni? întrebă Șoricică.
– Prieteni! au răspuns în cor cei doi.
Și așa au trăit fericiți, ca trei prieteni minunați.
O altă poveste aflată în topul preferințelor noastre este O aventură șoricească pe ocean, scrisă de Thea Ilinca Jianu, elevă în clasa a III-a, la Liceul Teoretic Naţional. Thea adoră să scrie, să aștearnă pe hârtie cam tot ce-i trece prin minte. Ca și Anastasia, Thea este un model demn de urmat pentru mulți copii.
Întrebată de ce a participat la acest concurs, Thea a răspuns că nu a făcut-o pentru a câștiga, ci pentru plăcerea ei de a scrie. Urmărește întregul interviu, pentru a afla mai multe despre această micuță devoratoare de cărți.
Un interviu realizat de Roxana Neacșu, profesor documentarist la LTN.
Iată și povestea micuței Thea și a personajelor ei neobișnuite. Pariez că astfel de nume n-ai mai întâlnit până acum ? – Harry Cașcaval Ambulant, Frank Brânză Topită Înnebunită, Ginger Șoricelul Voinicelul –, imposibil să nu-i îndrăgești!
O AVENTURĂ ȘORICEASCĂ PE OCEAN, de Thea Ilinca Jianu
Capitolul 1. Pariez pe mustățile mele!
Într-o după-amiază liniștită, în Mousetown (unde locuiesc doar șoareci), șoricelul nostru pe nume Harry (de fapt, are și un nume de familie – tot numele este Harry Cașcaval Ambulant) se întâlni cu Frank Brânză Topită Înnebunită. Frank îi zise, deodată, prefăcându-se că este el:
-Eu sunt Harry și-mi este frică de orice! Iar apoi mai adaugă niște vorbe jignitoare. Ce cauți aici? Nu trebuia să te ascunzi în canal? zise el pe un ton răutăcios și provocator.
-Frank, mai lasă-mă în pace!!!
-Pun pariu că nu poți să omori o muscă, dar să găsești comoara! adăugă el.
-Ce comoară?
-Nu știi? Împăratul nostru, Mustăți Lungi cu Dungi, a anunțat că acela care găsește comoara de sub apă primește nu doar comoara, dar și coroana! Eu mă duc. Și dacă vrei să afli detalii despre asta, dar și despre cum voi câștiga, uită-te pe ziarul de azi.
-Și eu mă duc, zise Harry, cu prietenul meu.
-Serios???? Niciodată nu o să o faci! Eu o să ajung înaintea ta!!!!! adaugă Frank.
-Pun pariu pe mustățile mele că voi reuși! Dar nu pentru bani, ci pentru că îmi doresc să ajut la cercetări, să donez banii câștigați și desigur, o să îți arăt că pot să câștig! Nu există niciodată!
-Biiiine! Dar eu te-am avertizat!!! Și mă duc eu în numele tău și te înscriu că să nu ai scăpare!!! spuse el și îi întoarse spatele. „Ce am făcut?!” își zise șoricelul în sinea lui. Apoi, alergă într-un suflet la cel mai bun prieten al său pe nume Ginger Șoricelul Voinicelul (erau atât de buni prieteni încât ar fi putut fi frați).
Îi spuse:
-Auzi,Voinicuuuuleeee!
-Da, se auzi o voce de undeva.
– În primul rând, unde ești????
– Aici! Sub invenția aceasta nouă!
Oh, se pare că am uitat să vă zic că acești doi prieteni iubesc să meșterească sau să construiască invenții. Sunt niște șoricei deștepți și culți. Tu ce ai face dacă prietenul tău cel mai bun ar paria că va merge cu un alt prieten, la fel de bun, să caute comoara pierdută?
Am citit despre comoară în ziar. Pare greu dar… Eu niciodată nu o să cred în niciodată!!!! Vreau să vă mai spun că, vedeți voi, cei doi șoricei erau tare, tare curajoși.
Acum să ne întoarcem la discuțiile celor doi.
Harry lăsă un pic de tăcere, apoi spuse:
-Pai…, spuse Harry stânjenit.
-Păi ce?
-Am pariat pe mustățile mele că o să mergem după comoară împreună!
– Dar… ești prea mic să faci asta!
-Mereu voi fi mic pentru că suntem șoricei!!!
-Ai și tu dreptate, recunoscu Voinicul Ginger.
-Deci, de dimineață l-am văzut pe Frank. M-a supărat un sfert de ora și apoi am făcut mini pariul nostru. Apoi a spus că ne înscrie el, că să nu mai avem scăpare.
-UNU! NU este un mini pariu, este cel mai mare pariu ever!!! Doi… cum???
-Haide nu mă lăsa acum, Ginger!
-Bine, bine! Hai să o facem! se înmuie Ginger.
-Hai să citim articolul.
-Bine.
Capitolul 2. Planul de neregretat
Acum Harry și Ginger lucrează din greu la un plan. Haide să vedem ce zic… scad, adună, înmulțesc. Harry spuse:
-Deci trebuie să facem ceva pentru a coborî pe fundul oceanului ca să recuperăm comoara regelui și astfel vom câștiga pariul?
-Harry, Harry! Nu știu ce să zic… nu am putea doar să renunțăm și gata?
– M-am gândit deja. L-am văzut pe Frank Brânză Topită Înnebunită cum ne înscria și spunea că și noi o să participăm.
-Dar asta nu e grav!
-Nu e asta… regele a zis că dacă ne retragem o să ne taie coada!!
– Doamne! Nu vreau să am o coada tăiată !Știi ce…. Eu mereu am vrut să explorez oceanul.
-Un vis devenit realitate! îi zise Harry.
-Gata, am o idee! ziseră ei deodată.
-O să facem un vas! șuieră Ginger.
-Dintr-un butoi!!!
-De unde butoi?
-Pai la Pisica Galbenă acasă… în lumea oamenilor.
-Oh nu!!!
-Privește partea buna. Și comoara se află într-un ocean chiar lângă la o aruncătură de băț de unde locuiește pisica.
-Haide să scriem planul.
Iar rezultatul lor este unul magnific. Butoiul este foarte elaborat adică, pardon, vasul. Acum rămâne numai să pună în practică, dar asta este partea grea.
Capitolul 3. La hanul Pisicii Galbene
Se urniră să plece la drum. Ginger a spus deodată:
-Îmi este așa o frică!!! Nu cred că pot să o fac!
-Parcă erai șoricelul voinicelul, bombăni Harry.
-Bine, hai să mergem la hanul Pisicii Galbene.
-Dar stai! Era să uit planul de construcție și harta pentru a ajunge la comoară.
Acum toți șoriceii din oraș îi aclamă și îi aplaudă pe Ginger și pe Harry. Acum că se duc după comoara îi cred eroi. Ba chiar șoriceii mici le cer autografe și le memorează trăsăturile în caz că vor deveni regi sau oameni foarte bogați. Stai, nu oameni! Ci șoareci. M-am zăpăcit de tot! Acum Frank le trimite priviri ucigătoare. El nu dorea să îi facă apreciați de oameni deoarece se duceau după comoară. El dorea să îi vadă cu coada tăiată.
„Lasă că acelora care nu reușesc li se taie coada. Mai este o șansă, aceea de a-i vedea fără coadă, ba chiar mai rău!’’ își zise Frank.
După ce Harry și Ginger merseră ceva vreme, Harry a zis:
-Mai avem un kilometru până la han.
-Bine.
Acum Harry și Ginger au ajuns la Han. Spre nenorocul lor s-au întâlnit cu Pisica Galbenă. Când îi vede, Pisica Galbenă le zice:
-Uite, dragă soră, cum vine prânzul direct la mine în burtă! Bun venit la bordul avionului burtica mea! Haideți intrați, intrați! zise pisica.
-Hahaha! Unul pentru mine și unul pentru tine! zise o altă pisică cu blana neagră.
-Oh, doamne! zise Harry cu picioarele tremurându-i.
-Salut! Eu sunt Ginger și…
-Știm cine ești, zise Pisica Galbenă.
-Ba nu! El e prânzul! a chicotit pisica neagră.
-FUUUUUGI!!!!!!! zise Harry.
Iar acum fugeau cât îi țineau picioarele. Este greu de descris. Pisicile aleargă și ele că la olimpiadă. Apoi șoriceii intră într-o gaură și pisicile… după ei. Dar pisica cu blana neagră intră din greșeală cu botul în gaură și țipă:
-CINE A STINS LUMINA!?
-Stai că te ajut eu! strigă Pisica Galbenă.
Harry și Ginger au ajuns într-o cameră. Ce noroc pe ei că acea cameră era chiar camera cu butoaiele. Acum au luat un butoi și îl meșteresc. Mereu când pleacă într-o aventură au la ei trusa de meșterit. După două zile mari și lungi sau chiar trei au vasul gata.
-WOW! Este atât de frumos! se minună Harry.
-Trebuie doar să îl mai transportăm.
-Haide să îl punem pe roti!
Capitolul 4. În ocean
I-am lăsat pe eroii noștri când construiau un vas care poate să coboare pe fundul oceanului. Iar acum transportau vasul pe un cărucior înspre port. Lui Ginger îi se făcea des foame, așa că mai tot timpul îl întreba pe Harry dacă avea ceva de mâncare.
-HARRY!ÎMI ESTE FOAME!!!
-Știu… Hai că mai este un pic până la port. Mai sunt zece minute în pași de om și douăzeci și cinci de minute în pași de șoarece.
După ceva vreme au ajuns în port și se pregăteau să coboare pe fundul oceanului. Dar, deodată, Harry îl vede pe Frank. Și, în mod ciudat și misterios, el dispare. Harry se gândește că a fost o iluzie.
-WOW!Ce frumos este sub apă!
-Harry! Ce e aia?
-Hmmm…..
-Poate este o înghețată!
-Nu, Ginger. Nu e totul de mâncare.
-Poate e o pastă gigantică.
-Of,Doamne!bombăne Harry. Era de fapt o meduza. După ceva vreme de navigat sub apa ei văd o balena.Ginger este curios și întreabă:
-Ce e aia,Harry?
-AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!
-Ce este așa de speriat?!
-Aia este o balenă!
-Eu credeam că este grisină mare, albastră.
-Este balena albastră!
-Și e de mâncare?
-Păi… este posibil că noi să fim mâncare pentru ea!
-Deci trebuie să virez?
-DAAAA!
Și după ce au mai mers au văzut o caracatiță. Aceasta, în mod ciudat, vorbea.
-Buuuunăăă! Vreți să fim prieteni? zise caracatița încântată.
-Straniu. Foarte straniu! zise Harry
-Știu că nu vreți… A mai venit cineva care m-a lovit și m-a făcut cap de cauciuc, spuse pe un ton trist caracatița.
-Ce trist! zise Ginger.
-Stai o secundă… cine ți-a zis cap de cauciuc?
-Cred că îl chema Felix sau… nu! Parcă Frodo!
-Frank! ziseră șoriceii în cor.
-Asta înseamnă că Frank a ajuns aici mai repede, își dădu seama Harry.
-OH, NUUU! țipă Ginger.
-Hei, caracatițo! Dacă ne împingi un pic barca, doar cât să ajungă la comoară, o să fim prieteni, se gândi Ginger.
-Uraaaaa!!! În sfârșit prieteni!!!
Zis și făcut. Caracatița îi împinse cu toată puterea ei. Încă mai pluteau de la avântul caracatiței. Dar ce nenorocire… S-au lovit de o piatră. Oare unde au ajuns? Este umed, este plin de dinți și seamănă foarte bine cu un… oare au ajuns într-un…? O, Doamne! Nu vreau să vă sperii de pe acum. Hai să vedem ce gândesc șoriceii. Ei nu știu adevărul. Ceea ce este bine, mult, mult mai bine decât să știe ce se întâmplă ca să își poată păstra calmul.
Harry se uită curios în jur prin ferestrele mari ale butoiului și zise:
-Ce este aici?
-Nu știu dar pereții par să fie roz și rozul înseamnă că este din căpșuni! spuse Ginger visând la înghețata de căpșuni.
-NU sunt căpșuni, deșteptule! Suntem în apă. Pune-ți costumul de scafandru și haide să vedem ce se întâmplă afară, șuieră Harry.
-Ciudat, trebuia să fie apă peste tot și eu văd că apa este doar până la brâu. Și, apropo, poate vrei să știi că noi stăm pe o bucată de prăjitură roz. Seamănă cu o limbă.
-Hmmmm…
Harry înotă până la peretele roz pe care Ginger îl credea din căpșuni. Harry îl atinse. Ceva nu era în regulă. El, fiind și iubitor de cărți cu animale acvatice își dădu seama că era ceva deosebit. În ocean, așa ceva nu exista, știți precis. Își punea tot felul de întrebări. Era posibil să fi fost…? În gura unui pește? Nu, n-are cum. Sau teoria lui Ginger cu căpșunile era adevărată? Nici asta nu se poate. Probabil că tubul de oxigen îi afectase creierul, pentru că el știa că nu exista așa ceva. Asta gândea el. I-a venit o idee: dacă lovea cu picioarele, iar locul începea să se miște și le dădea drumul, asta însemna că era viu, că avea viață, iar dacă nu se întâmpla nimic, acel loc era neînsuflețit.
Așa că a început să sară, să danseze și să lovească. Ginger se uita cam ciudat la el, crezându-l nebun. Din fericire, s-a deschis un fel de ușă în fața lor. Ei s-au aruncat direct la bordul vasului și, în sfârșit, au ieșit de acolo. Harry zise:
-Tu știi că noi, în tot timpul acesta, am fost în gura unui cașalot?
Să nu uitați că ei erau șoareci, deci cașalotul era de nouă ori mai mare decât ei. Dar ce zicea Harry era adevărat – ei chiar au fost într-un cașalot. Acum nu îi mai oprea nimic să se îndrepte spre comoară.
-Mă întreb cum de a ajuns Frank mai repede, zise Harry.
-Poate am fost prea înceți. Trebuia să renunțăm, se supără Ginger.
-Ba nu!!!
-Bine, bine.
-Iată, am ajuns! Dar cum facem să luăm comoara? se interesă Harry.
-Mă sacrific eu… zise Voinicul.
-Ești curajos, prietene. Am venit împreună și plecăm împreună. Cine m-a ajutat mereu? Cine a fost cu mine la bine și la rău? Cine este cel mai bun prieten din lume? Tu ești! Da, tu ești! Și doar împreună reușim.
-Bine! Da, putem să o facem!
-Hei! Ăla nu este Mustăți lungi cu dungi? întrebă Harry.
-Baa daaaa!!!
-Iar aia nu este mașinăria regelui, furată din lumea oamenilor? IAR ĂLA NU E FRANK?
-Ba da!!! Gata! Frank s-a prefăcut că dacă el vă câștiga îi va da comoara regelui și n-o va păstra el!!! Dar planul lui era să îl arunce pe rege în adâncuri!!!
-De unde știi???
-Păi eu știu să citesc în globul de cristal.
-Mi-a venit o idee! Haide să o chemăm pe caracatiță să ne ajute, sunt sigur că o să îi încetinească să ajungă la comoară.
Zis și făcut. Acum, caracatița le distrăgea atenția.
-HEY!!! Să nu vă atingeți de ei !!! Vreți să mă auziți cum cânt?
Credeți-mă, cânta groaznic, dar asta era bine pentru Ginger și Harry.
-Caracatițo!!! Dă-ne un avânt!!! țipară ei doi.
-Sigur, prieteni! Dar să mă vizitați curând!!! le strigă caracatița.
Capitolul 5. Comoara adevărată
Iar acum, prieteni, a trecut ceva vreme de când Harry și Ginger au trăit aventura aceasta, dar eu o să vă povestesc tot. Ei au găsit comoara de aur, iar Mustăți Lungi cu Dungi le-a dat coroana și a spus că îi pare rău pentru că l-a crezut pe Frank. Au fost niște șoareci bogați, dar și generoși pentru că ajutau șoareci nevoiași.
Dar ei au realizat ceva – cel mai important lucru. Comoara adevărată era prietenia și cel mai bun artist este natura.
Cât despre Frank, să-l fi văzut cât de supărat era pentru că a ajuns al doilea și că a fost nevoit să își taie mustățile și coada pentru a respecta pariul…
Se pare că șoriceii ? sunt personaje îndrăgite de foarte mulți copii. Am înțeles asta de-a lungul timpului și am încercat și noi să-i integrăm în cărțile noastre: Pe cuvânt de șoricel, Șoriceii Doamnei Marlowe, întreaga serie a lui TORBEN KUHLMANN, în care personajul central este cel mai inteligent șoricel care intră în pielea unor genii (Edison, Armstrong, Einstein sau Lindbergh).
Și acum, în încheiere ?, îți mai spun doar atât:
ȘI COPILUL TĂU poate deveni ????????? ?????? ?????? și ????? ?? ?????? ????????! AMBASADORUL CORINT JUNIOR este acel punct de reper, acea sursă de inspirație care face periodic recomandări copiilor, care le stârnește curiozitatea constant prin provocări și discuții interactive.
Așa că, nu sta pe gânduri! Dacă ai un copil creativ ✍️, trimite-ne povestea lui la adresa de e-mail redactie@corintjunior.ro.