Poveștile lor – dovada clară a legăturii directe dintre citit şi dezvoltarea imaginaţiei, a încrederii în sine, a capacităţii de exprimare şi a vocabularului.
Lectură plăcută!
Înainte să plonjăm într-o nouă aventură a cunoașterii, noi, cei din familia Kidd, ne pregătim pentru o călătorie interesantă spre continental Australian pentru a găsi vasul denumit Port au Prince, care intrase puțin la apă. Exact! Ați ghicit, dragi prieteni! Era o epavă și, după cum spunea legenda, era plină de comori.
Era dimineața zilei de 1 octombrie 2010, când am pornit în această aventură, având în față doar oceanul. Tata ne promisese fraților mei și mie că ne va arăta fiecare continent și s-a ținut de cuvânt. Și cum niște vânători de comori nu pleacă niciodată fără harta comorilor, am consultat această hartă pentru a găsi epava vasului Port au Prince. Poate vă întrebați de ce am ales în ultima perioadă să ne specializăm în explorat epave. Răspunsul ar fi: pentru că ele ascund adevărate tezaure ale lumilor necunoscute și conservă culturile popoarelor antice, de demult.
Se spune că Port au Prince era un vas corsar, care era diferit de un vas al piraților, și avea o împuternicire specială din partea Coroanei engleze, care-i dădea permisiunea să atace și să prade vasele dușmanilor Angliei, Spania și Franța. Deunăzi, tata îmi povestise faptul că acest vas a intrat în apele tongoleze în anul 1806, în căutarea de balene pe care le vâna pentru ulei, o marfă de preț în acele timpuri. Cu toate acestea, vasul a fost repede capturat de șeful local, Finau Ulukalala al II-lea. Războinicii acestuia au masacrat majoritatea echipajului, inclusiv pe căpitan, după care au scufundat vasul cu tot cu comoara care se afla la bord. Asta înseamnă că pe epava aflată acum pe fundul oceanului există o cantitate uriașă de aramă, argint și aur, precum și numeroase sfeșnice de argint, crucifixuri împodobite cu pietre prețioase și potire de aur.
După această incursiune în istoria neștiută a vasului Port au Prince, eram cu toții pregătiți de aventură, mai ales că aveam ocazia să vizităm și continentul australian. Totul era aparent liniștit, toată lumea și-a verificat echipamentul, am inspectat înotătoarele, masca și tubul de oxigen, am verificat luminile de scufundare, luând o busolă și arătând părinților noștri degetele mari îmbrăcate în mănuși.
– Hei, copii, strigă tata la noi, sunteți gata de plecare?
– Da, tată, răspundem noi în cor.
– Nu uitați că este foarte important ca acolo jos să rămânem tot împreună.
– Nu uităm, tată. Vom fi TOȚI PENTRU UNUL ȘI UNUL PENTRU TOȚI.
Am pornit la drum cu speranță, căutând să ne bucurăm de fiecare moment pe care îl trăiam și de vremea minunată care ne scălda fețele cu razele strălucitoare ale soarelui. După mai multe săptămâni de căutări, am ajuns la locul unde se presupunea că ar trebui să ne scufundăm pentru a găsi epava. Ne-am pregătit toți echipamentele de scufundare și ne-am lansat la apă. Ne-am regrupat sub apă, tata a consultat computerul de scufundări de pe ceasul lui și a făcut o serie de gesturi din mâini, prin care ne anunța în care direcție să dăm din picioare și să înotăm. Toți cinci arătam asemenea unui grup de pești bine organizat.
Tot ceea ce vedeam era minunat. Pătrunsesem într-o lume uimitoare de recifuri roz și portocalii, în care pești micuți strălucitori, roșii și albaștri, păreau să lumineze ieșind și intrând în formațiunile de coral. Apoi, deodată, ceva lucitor îmi atrase privirea. Wow, un fulger argintiu. Tata continua să ne ducă înainte, făcând ca obiectul lucitor să rămână în urma noastră. Computerul de scufundări al tatei ne dădea eroare, pentru că ne îndepărta de comoara scufundată. Trebuia neapărat să-l prindem pe tata și să-l avertizăm că el și ceasul lui ultraperformant ne conduceau într-o direcție greșită. Tocmai în momentul acela apăru în fața noastră o balenă cu cocoașă uriașă. Am încetinit și am lăsat-o să treacă. Când, în cele din urmă, Balena cea mare și rea a dispărut, i-am văzut pe tata și pe mama la vreo cincizeci de metri în fața noastră. Ei nu văzuseră balena uriașă din spatele lor, așa că au fost foarte surprinși când a apărut brusc în fața lor.
– Ar trebui să ne întoarcem unde am văzut licărirea, i-am spus eu tatălui.
– Ce licărire? a întrebat el.
– Am văzut mult mai în spate o licărire ca un fulger argintiu și cred că acolo se află comoara pe care o căutăm.
– Dar eu de ce nu am văzut-o? se miră tatăl meu.
– Cred că ți s-a stricat computerul de scufundări, iar busola nu mai funcționează corect fără vibrațiile lui.
– Hai atunci să ne întoarcem la punctul strălucitor și să vedem încotro ne conduce licărirea străvezie.
– Haideți! am spus eu încântat.
Zis și făcut. Ne-am întors la locul unde zăriserăm licărirea argintie. Și am văzut-o din nou, dar când ne-am uitat mai bine, un monstru marin cu opt tentacule se apropia de noi…. Terifiați și fiindu-ne teamă că ne va prinde, am înotat cât am putut de repede până la vas. Ne-am urcat în el și ne-am dezechipat, considerând încheiată misiunea pe ziua de azi. A doua zi, am aflat că de fapt mama, tata și Tommy găsiseră epava vasului Port au Prince tocmai în locul indicat de computerul de scufundări al tatei, dar fuseseră nevoiți să o abandoneze din cauza mea și să se mulțumească doar cu o monedă de argint. Însă capitularea unei misiuni nu ne caracterizează pe noi, deoarece suntem adevărați vânători de comori, exploratori fideli misiunii încredințate. Fără să mai stăm pe gânduri, ne-am îmbrăcat rapid cu echipamentele de scufundare, ne-am luat busola și calculatorul de scufundări și ne-am aruncat în ocean. Am urmat traseul indicat de calculatorul tatei și, după circa treizeci de minute, am ajuns la epavă.
– Oauuu, ce mare este! Păcat că a eșuat.
– Haideți să urcăm pe punte și să coborâm în cală pentru a vedea dacă găsim ceva, ne-a spus tata.
Am ajuns în cală și am observat într-un colț îndepărtat al camerei o ușă secretă. Am deschis ușa și am rămas uimiți de ce am găsit în încăpere. Cala era plină de cuferele comorii.
– O să fim bogați, a strigat Tommy!
– De fapt, nu cred că o să ai ce face cu această comoară, pentru imediat o vom dona Muzeului Național Tonga din Nuku’alofa. Dacă vrei să îți cumperi ceva, cumpără-ți cu banii tăi!
– Bine, tată!
După vreo două ore de recuperat și explorat comoara, ne-am întors la vasul nostru și am pornit spre Australia, unde am donat comoara muzeului. A fost o experiență de neuitat pe care am trăit-o la maxim.