Corint Junior este imprintul specializat pe carte pentru copii și adolescenți al Grupului Editorial Corint. Cu un spectru larg, de la cărți educaționale, jocuri și distracții, la ficțiune clasică și contemporană, am devenit o editură îndrăgită de copii, părinți, cadre didactice, bibliotecari și librari din toată țara.
„Oare putem să-i facem pe copii să se îndrăgostească de lectură? Sigur că putem: continuând să alegem cărți în care credem cu adevărat! Poveștile vor fi întotdeauna conversia creativă a vieții într-o experiență mai puternică, mai clară, mai semnificativă. Sunt esența relațiilor dintre oameni.“
Trei tineri plini de entuziasm și dragoste de carte au visat să construiască un prestigios grup editorial. Au pornit curajoși la drum, fără birouri, depozite sau personal. Au muncit mult și cu pasiune, nu s-au lăsat înfrânți de obstacole și după 25 de ani Corint este un nume cunoscut de toată lumea. Visul lor s-a îndeplinit. Grupul Editorial Corint are, astăzi, mai multe divizii, inclusiv de manuale, o echipă formată din mulți profesioniști valoroși și se poate lăuda cu peste zece mii de titluri deja publicate și care continuă să lanseze sute de titluri noi anual. Corint Junior este o parte importantă a acestor realizări.