Astăzi este despre PRIETENIE.
Fiecare dintre noi are nevoie de un prieten, iar acest lucru începe de la o vârstă fragedă.
Relațiile de prietenie trebuie păstrate cu grijă, cu responsabilitate, pentru că ele ne oferă siguranță, ne ajută să devenim mai altruiști și mai atenți la nevoile celor de lângă noi.
DAR EXISTĂ OARE VREUN PRIETEN MAI LOIAL DECÂT CĂRȚILE?
Eu cred că nu. Și vă spun și de ce cred asta.
CĂRȚILE lasă amprente pe suflet și au o contribuție majoră în evoluția celor mici, clădindu-le un caracter puternic și oferindu-le soluții cu ajutorul cărora să lupte împotriva obstacolelor de mai târziu.
CĂRȚILE înseamnă nu doar emoție, mister și fascinație, ci și un mod de a descoperi lumea și de a crește frumos.
CĂRȚILE îi ajută să fie mai încrezători în propriile forțe, să nu le fie teamă să-și exprime personalitatea.
CĂRȚILE îți oferă o șansă unică – aceea de a săpa printre cuvinte, dându-le rost și greutate.
CĂRȚILE deschid drumuri către lumi la care cei mici visează în adâncul inimii și al imaginației.
CĂRȚILE te fac să-ți pui întrebări de tot soiul, te pun pe gânduri, te bucură, te revoltă… DAR NU TE TRĂDEAZĂ NICIODATĂ!
TE-AI ÎNTREBAT VREODATĂ DE CE TREBUIE SĂ LE PREȚUIEȘTI?
Pentru că drumul lor e anevoios.
Foile, care cândva erau copaci în pădure, se transformă în cărți pentru bibliotecia ta. Întâlnirea lor cu scriitorul, cu traducătorul, cu editura, cu tipografia… Drumul este atât de lung și e atâta muncă în spate!
Cum să nu prețuiești cartea? Cum să n-o îngrijești și să n-o păstrezi la loc de cinste?
Vom discuta despre asta într-un alt articol și le voi dezvălui copiilor curioși ce înseamnă de fapt DRUMUL CĂRȚII.
COPII CARE AU LEGAT PRIETENII SINCERE CU FIECARE CARTE PE CARE AU ATINS-O
Am cunoscut astfel de copii! Atât de mulți! Și i-am numit AMBASADORI, pentru că am vrut să le deschidem porți. Porți spre acest univers care înseamnă cunoaștere, dar și refugiu. Copii care au transformat cărțile în camarazi și s-au lăsat acaparați printre file și paragrafe, descoperind personaje și descoperindu-se, uneori, pe ei înșiși. Copii pentru care acest miracol numit CARTE înseamnă un mod de viață, hrană spirituală și pasiune nesfârșită.
CÂND PUTEM FI UN PRIETEN BUN?
- când ne respectăm promisiunile
- când suntem îngăduitori
- când împărtășim sentimente
- când ne arătăm recunoștința
- când nu ne e teamă să spunem adevărul
- când știm să-l ascultăm pe celălalt
- și sunt atât de mulți de „când”…
DESPRE ASTFEL DE LUCRURI DISCUTĂM ÎN CÂTEVA DINTRE CĂRȚILE NOASTRE
TU CUM DEFINEȘTI PRIETENIA?