fbpx

Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 150 RON.

Urmărește-ne pe

Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 150 RON.

Blog

12.05_banner-comoara-e-in-mintea-ta

Încercăm, pe cât putem, să descoperim și să promovăm copii care iubesc lectura, iubesc să scrie, copii care au transformat lumea cărților într-o lume doar a lor, pentru că acolo simt ei că se regăsesc pe deplin.

Provocarea noastră a fost un salt dincolo de rutină, de previzibil, de plauzibil, chiar. Copiii au îmbrățișat-o cu nesaț și gândurile lor scrise au ajuns direct la noi în Inbox. Și așa i-am putut cunoaște pe cei mai valoroși, pe cei cărora le place să viseze și nu se tem să iasă din tipare. Dincolo de premii, de surlele și trâmbițele publicării pe blogul editurii, e curajul de a fi altcineva. De a imagina o aventură. Undeva, departe, într-un spațiu necunoscut, plin de pericole și de neprevăzut.

N-am rezistat… și am scris. Am scris despre ei, despre acești copii ingenioși, care ies din tipare prin originalitate. Pentru că vreau să împart cu voi bucuria mea, pentru că vreau să dați și voi mai departe, pentru că vreau ca împreună să-i învățăm pe copiii noștri să viseze, să aibă aspirații, idealuri, năzuințe.

Haideți să le antrenăm permanent capacitatea de a vrea să facă lucruri și de a avea dorințe arzătoare! Haideți să-i ajutăm să creadă că totul este posibil, fără a-i opri sau a le pune bariere!
În fond, deciziile noastre influențează ce fel de copii creștem.

Un cadru didactic inspirat și dedicat – Fănică Daniel
Copii valoroși – clasa a VII-a B
O școală de apreciat – Școala Gimnazială Cândești (Buzău)
Poveștile lor, inspirate din seria atât de îndrăgită de copii – VÂNĂTORII DE COMORI

Dăm startul cu o AVENTURĂ PE NIL plină de adrenalină și suspans, imaginată de DUMITRACHE MARIAN care ne-a amintit că „viața este o mare necunoscută până la urmă, pentru că nu știi niciodată unde te va purta sau ce ți se va întâmpla la un moment dat”.

Continuăm călătoria noastră în lumea creațiilor acestor copii minunați și ne strecurăm printre COLECȚIONARII DE COMORI a lui MANOLACHE RAUL – „te ține în permanență cu sufletul la gură și te formează pentru viață și pentru viitorul plin de mlaștini nesigure în care se află ființa umană, a cărei viață atârnă de coincidențe și întâmplări fascinante”.

Mergem acum mai departe, însoțiți de ILIE COSMINA, care ne dezvăluie COMOARA DE PE VAS și de la care am spicuit câteva cuvinte de suflet: „dragostea pentru părinții noștri ne determină să nu abandonăm niciodată acest drum și să ne continuăm călătoria spre libertate”.

„Am pornit la drum cu speranță, căutând să ne bucurăm de fiecare moment pe care îl trăiam și de vremea minunată care ne scălda fețele cu razele strălucitoare ale soarelui.” Sunt doar câteva cuvinte prin care ORĂȘANU RAREȘ ne-a convins să fim parte din aventura lui și să descoperim împreună EPAVA DE LA ANTIPOZI.

„Începutul poveștii ne găsește de această dată pe toți prinși la înghesuială, amenințați cu tortura și chiar cu moartea.” Abia așteptăm să simțim gustul aventurii ANALISEI DOBRICĂ și să aflăm toate detaliile despre ORAȘUL INTERZIS ȘI TEZAURUL MISTERIOS!

Îi încurajăm pe acești copii talentați și le deschidem drumul către lumea AMBASADORILOR CORINT JUNIOR. Felicitări, dragi AMBASADORI! Bine ați venit în echipa noastră!

Toți copiii creativi pot fi AMBASADORII NOȘTRI, atât timp cât sunt un punct de reper, o sursă de inspirație care stârnește constant curiozitatea prin provocări de tot soiul.

Lasă un răspuns