Laboratorul de acasă. Experimente
64.35leiLucrare destinată elevilor de gimnaziu și de liceu, cu experimente care stârnesc dorința de cunoaștere.
Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 150 RON.
Transport gratuit pentru comenzi mai mari de 150 RON.
Lucrare destinată elevilor de gimnaziu și de liceu, cu experimente care stârnesc dorința de cunoaștere.
Vârstă: 6-7 ani
Lucrarea este realizată în conformitate cu programa școlară în vigoare pentru clasa I, având o abordare atractivă și interdisciplinară.
Cele 20 de teste (10 teste de Comunicare în limba română și 10 teste de Matematică și explorarea mediului) sunt realizate în concordanță cu raportul de evaluare la finalul clasei I, iar jocurile propuse după fiecare set de câte două teste sunt o răsplată pentru elevi, astfel încât învățarea să se realizeze cu plăcere.
O lucrare destinată în primul rând elevilor de gimnaziu, apărută din nevoia de a valorifica teoria, dar și din dorința de a sprijini efortul profesorilor și al elevilor, deopotrivă,
„Viața, relațiile, parentingul, toate sunt procese. Toate sunt despre explorare și învățare, despre experimentare și cunoaștere, despre un timp și un loc potrivit pentru orice. Da, chiar și pentru a-ți pierde cumpătul. Chiar și pentru asta există timp și loc în viețile noastre, ca o oportunitate de a… nu fi perfect.”
DIANA VIJULIE, psiholog și psihoterapeut
Vârstă: +10 ani
Un pericol nebănuit, Ghergheful lui Verdandi, poate întoarce sau opri timpul în loc, schimbând astfel destinul întregii omeniri.
Parcurgând această carte, cititorii vor dobândi o mai bună înțelegere a lumii întunecate a bullyingului, a motivelor pentru care unii oamenii îi agresează pe alții, precum și o perspectivă asupra modului în care vor putea răspunde cel mai bine în caz de bullying, în situațiile sociale complexe în care sunt implicați preadolescenții și adolescenții.
Lucrarea explică, în primul rând, modul în care putem recunoaște frica și anxietatea, arătând care sunt cele mai frecvente frici ale copiilor, pe categorii de vârstă, precum și cum să recunoaștem diferența dintre frică, anxietate și fobie.
Vârstă: 13+ ani
Acesta este un ghid practic și interactiv de educație financiară în care sunt explicate noțiuni financiare și concepte importante din zona finanțelor pe înțelesul tuturor, indiferent de vârstă, studii, profesie, ocupație, statut social.
Vârstă: +12 ani
Entuziasmul și dorința de a-i determina pe elevi să descopere „universul sunetelor” transpare din fiecare pagină a cărții, autoarea încercând să ofere cititorului o imagine diferită, mai profundă a muzicii, sub semnul general al unei antrenante experiențe de descoperire.