Poveștile lor – dovada clară a legăturii directe dintre citit şi dezvoltarea imaginaţiei, a încrederii în sine, a capacităţii de exprimare şi a vocabularului.
Lectură plăcută!
De când ne știm, noi, cei din familia Kidd am trăit mereu la extrem, ne-au plăcut adrenalina și aventura. Ca vânători de comori, mereu am avut de înfruntat obstacole, temeri și probe pe care le-am traversat cu bine și care ne-au apropiat și mai mult unul de celălalt. Acum, dând timpul înapoi, îmi revin in minte multe amintiri, multe clipe minunate, multe momente și întâmplări pe care le-am trăit în căutarea noastră după necunoscut. Viața este o mare necunoscută până la urmă, pentru că nu știi niciodată unde te va purta sau ce ți se va întâmpla la un moment dat. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu un aventurier, un explorator, să caut indicii și să rezolv enigme, să trăiesc momente deosebite și clipe minunate, să cunosc oameni noi și ținuturi noi, să fiu un adevărat VÂNĂTOR DE COMORI. Și cred că am reușit acest lucru. Toate întâmplările din viața noastră m-au pregătit și m-au inițiat în arta vânătorii de comori. Îmi aduc aminte că într-o zi am fost la un pas de a ne pierde viețile în adâncurile mării. Ne înghesuisem toți patru într-u submarin de două persoane. Era cel mai modern submarin pe care îl aveam, licitat la suma de jumătate de milion de dolari. Aveam nevoie de el pentru cele mai prețioase comori din lume pentru noi, părinții noștri dispăruți. Trebuia să ne întoarcem la cele două galioane spaniole scufundate în apropiere de Egipt, pe coasta vestică a Nilului, pe care tata le botezase “Gemenele”, în ale căror cale se aflau multe comori care ne-ar fi permis să ne continuăm căutarea până am fi găsit o cale de a ne ajuta părinții.
Revenind la poveste, noi încă eram în proces de scufundare. Submarinul nostru rezistând doar până la 4500 de metri sub apă, ne era puțin frică să nu plesnească cu noi în el, iar oxigenul ne mai ajungea doar câteva ore. Ultimele clipe le-am petrecut cu gândul la mama care era ținută ostatică de către pirații din Cipru și la tata care dispăruse în timpul unei furtuni primejdioase și care era dat mort, deși noi știam că nu este așa. După câteva schimburi de replici, sora mea a căzut pe podea ca un bolovan și submarinul s-a cutremurat sub greutatea ei și a început să se scufunde cu mai mare viteză. În momentul în care am atins fundul oceanului a fost ca atunci când cineva dă cu picioarele într-un automat în care ți s-a blocat mâncarea.
Brusc, s-au aprins toate luminițele de pe panoul de control și motoarele au revenit la viață. Tommy a tras de maneta de control și am început să urcăm. La ieșirea din ocean, ne aștepta submarinul lui Nathan Collier, dușmanul de moarte al părinților noștri și, implicit, și al meu. După ce ne-a văzut, a început să ne dea peste nas cu faptul că el găsise deja cele două galioane pe care noi le căutam, Gemenele. Cu siguranță, ne-a spus aceste lucruri la intimidare și bineînțeles nimeni nu a crezut povestea cu galioanele găsite. Voia doar să ne facă să renunțăm la ideea căutării și astfel să îi abandonăm pe părinții noștri în sălbăticia deșertului. Deodată, o roșcată într-un costum de baie iese din submarinul lui Collier. Bineînțeles că nu putea fi decât una dintre multele iubite ale lui Tommy, care, se pare, îl ajutase să ne dea de urmă.
După un dialog aspru între mine și Collier, gașca acestuia era pregătită să dea startul focului de gloanțe, însă s-a oprit la vederea unei bărci de mare viteză apărute la orizont. Era patrula Poliției de coastă, însoțită de așa-zisul nostru unchi, Timothy. De când acest individ se aliase cu poliția și devenise un pacifist? Chiar nu îmi venea să cred că este el. Deși unchiul Timothy nu făcea parte în realitate din familia noastră, ne făcuse serioase probleme și ne târâse la tribunalul pentru minori și familie de la New York. După ce judecătorul a răsfoit hârtiile date de Timothy, a fost de acord împreună cu el să ne trimită la școală cu internat Chomley, unde fusese tatăl nostru. Uitându-ne la vânzătorii de nave cum ne răsfoiau nave The Lost, i-am auzit spunând că au găsit într-un compartiment secret un impermeabil galben. “E impermeabilul tatei”, am țipat eu, spunându-le să ni-l dea. Bărbatul slinos, pe nume Rizzo, a îngăduit ușor din cap, apoi mi-a întins impermeabilul galben. Odată ce l-am atins, m-am gândit că ar trebui să fie un indiciu lăsat de tata care să ne conducă mai aproape de Gemenele noastre, însă, pe ea, se afla doar eticheta pe care scria PRODUS ÎN CHINA; nicio urmă de vreun mesaj ascuns sau altceva.
Dar să ne întoarcem la disputa cu Collier… l-am salutat din mers și am pornit în căutarea galioanelor, luând drumul Africii – via Egipt. Vremea era normală…briza oceanului ne scălda fața și tot orizontul nostru era o mare imensitate de ape. Nu aveam altă cale de urmat decât să ne aventurăm pe Nil și să facem față noii provocări care ne aștepta proaspătă și caldă.
După două săptămâni de zile de călătorie neobosită de-a lungul oceanului, am ajuns pe Nil în apropiere de Cairo, capitala Egiptului, această metropolă încărcată de istorie și de magie. Totul a fost aparent normal….până când…deodată, avem impresia ca suntem urmăriți de cineva….o corabie care se apropia din ce în ce mai mult de submarinul nostru. Am mărit viteza și încercam să ne depărtam de navă, însă parcă o forță obscură ne ținea pe loc. Când mă uit mai atent la cei care ne urmăreau, am observat că erau INIȚIAȚII, unii care ne-au urmărit în toate călătoriile noastre și în toate aventurile noastre. Oh, nu se poate, îmi zic…nici aici nu-mi dați pace?! Am ieșit pe punte și i-am întrebat:
– Ce căutați în aceste ape? De unde știați ca noi suntem aici?
– Noi? Poate căutăm același lucru ca și voi…mereu mi-a displăcut că ați fost tot timpul cu un pas în fața noastră. Trebuie să recunosc faptul că sunteți adevărați vânători de comori și că nimeni și nimic nu a putut niciodată să vă împiedice în aventura voastră. Acum sunteți singuri, fără părinți, aparent neprotejați….și, totuși, nimeni nu vă poate învinge. Poate, cine știe, vom reuși noi de data aceasta.
– Vă faceți iluzii, dacă voi credeți că ne veți împiedica în drumul nostru spre comoara ascunsă din cele două Gemene.
– Nu vă voi permite să ajungeți la ele, de asta sunt singur.
– Mai vedem…
După acest dialog acid, am pornit submarinul și am plecat până în portul Cairo, urmând ca a doua zi să ne continuăm căutările urmând indiciile de pe hartă. Odată ajunși la hotel și frânți de oboseală, ne-am făcut un duș și am adormit.
De dimineață, când alarma a sunat, am luat rapid micul dejun și am plecat plini de speranță spre portul din Cairo. Ne-am urcat în submarin și am pornit în necunoscut, dar cu multă credință.
După câteva clipe, o furtună neașteptată s-a iscat și submarinul a început să se clatine serios din toate încheieturile. M-am dus repede pe punte împreună cu frații mei încercând să scoatem apa din cală…mi-era teamă că istoria se va repeta, după experiența trăită în apele oceanului, și că astfel nu voi putea duce la bun sfârșit misiunea și că nu îi voi putea salva la timp pe părinții noștri, condamnându-i astfel la închisoare forțată în nisipurile anevoioase ale deșertului african.
După câteva ore de luptă contra vântului și a apei agitate care se încăpățâna să intre în submarin, de undeva, de dincolo de nori, o rază de lumină pătrunse pe cerul cenușiu. Furtuna a dispărut, iar apele fluviului s-au liniștit. Totul era calm, mai puțin ființa mea care era încordată și avea inima cât un purice.
Ne-am continuat căutările noastre, făcând scufundări succesive, pentru a vedea unde se ascund cele două epave. Când aproape că ajunsesem la locul dorit, în zare observam o altă corabie cu un steag mare negru și cu un cap de mort afișat pe el. Era Corabia piraților care ne urmărea de această dată, căutând să ne fure după ce am fi găsit comoara mult căutată. Ne-am scufundat pentru ultima dată și, la câțiva metri depărtare, am zărit cele două epave identice, ca două picături de apă, care ne așteptau liniștite ca niște mirese care își așteaptă mirii în ziua nunții.
Ne-am apropiat de cele două galioane părăsite, am pătruns înăuntru și jos, în cală am dat de o ușă secretă. Am confruntat încă o dată harta comorilor și am descifrat codul secret care putea deschide ușa misterioasă. Când am intrat, am văzut zece cufere mari, pline cu aur și pietre scumpe și două genți cu lingouri de aur, iar în spatele camerei, într-un colț îndepărtat, se afla o geantă neagră. Ce putea fi în acea geantă? Am desfăcut-o și spre surprinderea noastră era plină de 50000 de bancnote de 100 de dolari. Odată recuperată comoara și pentru a nu mai da peste aceleași obstacole în drumul nostru, am decis să o luăm pe altă cale și să ne întoarcem în America pentru a face un plan pentru salvarea părinților noștri.
Dar despre salvarea lor și despre alte aventuri vă voi povesti cu o altă ocazie.