fbpx
  • 0 Items - 0.00lei
    • Nu există produse în coș.

Delia-Monica Georgescu

A absolvit Facultatea de Litere (specializarea română – franceză), urmând masteratul de teorie literară și literatură universală și comparată la Universitatea din București. A obținut titlul de doctor în filologie al aceleiași Universități, magna cum laudae, sub conducerea prof. univ. dr. Romul Munteanu, cu teza Romanul quebechez între identitate discursivă și pierderea identității. Grație bursei postdoctorale acordate de International Council for Canadian Studies, își continuă activitatea de cercetare la Universitatea din Viena și la Universitatea din Graz, Austria. Activitatea sa profesională se desfășoară în învățământ, traduceri și cercetare. Ca profesor, a activat în învățământul preuniversitar și universitar (la Universitatea din București). În 2011, ocupă funcția de redactor-șef adjunct al revistei universitare a Asociației Europei Centrale și de Est de Studii Canadiene (CEACS). Este o perioadă marcată de numeroase articole publicate în țară și străinătate, de participări la conferințele internaționale și naționale, dar și de colaborarea în proiecte de formare de didactici transdisciplinare. În 2018, este invitată la European School of Brussels 4 Laeken, Belgia, pentru a organiza ateliere de literatură și creativitate la clasele cu predare în limba română. Din 2013, predă limba și literatura română la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, fiind totodată profesor de literatură și scriere creativă în cadrul atelierelor Școala de Cuvinte.

Cărțile autorului