fbpx
  • 0 Items - 0.00lei
    • Nu există produse în coș.

Alexandru CROITORU

Șef lucrări, disciplina Fiziopatologie și Imunologie, Facultatea de Stomatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București Profesor gradul didactic I, Catedra de Biologie, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, București Doctor în medicină

Cărțile autorului

Biologie. Teste grilă pentru admiterea la facultățile de medicină

76.90lei

Lucrarea este structurată în două părți – prima parte evaluează, prin intermediul a 15 teste, conținutul manualului din perspectiva însușirii propriu-zise a noțiunilor prezentate, în timp ce partea a doua cuprinde 15 teste cu grad crescut de dificultate, unde elevul care se pregătește să devină student la medicină trebuie să dovedească o bună capacitate de corelare a noțiunilor studiate în cadrul diferitelor capitole de anatomie și fiziologie a omului, cuprinse în manualul-bibliografie pentru examen.

Autorii, medici și cadre didactice cu experiență, abordează într-o manieră modernă cele 30 de teste concepute pentru pregătirea admiterii la facultățile de medicină, având la bază conținuturile Manualului de Biologie pentru clasa a XI-a publicat de Editura Corint.

Un element de noutate pe piața publicațiilor de acest gen îl reprezintă existența explicațiilor detaliate ale grilelor propuse.

 

Răsfoiește cartea